Undeva, Cândva

Inscris de Ciprian Irimieș, pentru Spitalul din Timisoara, Categoria: Pictura

Undeva, Cândva

SUMAR

În fiecare dintre noi sălășluiesc dorințe nematerializate și talente nedescoperite. Manifestarea prin artă s-a transmis din generație în generație, de-a lungul secolelor, cu toții fiind într-o mică sau mai mare parte iubitori de artă. Caracterul curativ al manifestărilor artistice nu poate fi pus la îndoială, iar timpul petrecut cu scopul de a descoperi și de a valorifica înclinațiile artistice nu poate fi catalogat ca unul derizoriu. Mai degrabă am putea spune că acest timp este valorificat cu adevărat. După o introducere în sfera artistică, există trei posibile scenarii în care o persoană trăiește tangențial cu arta și anume: consumator de artă, artist amator sau artist profesionist. Indiferent în care categorie ne situăm efectele benefice asupra traiului nostru (asupra minții și a sufletului) nu întârzie să apară, aceste efecte având chiar un caracter terapeutic.

SCOP ȘI OBIECTIVE

Scopul proiectului “Undeva, Cândva” este acela de a oferi posibilitatea dezvoltării unei viziuni diferite asupra vieții, asupra unei condiții existențiale dificile, încercând să schimbe percepția asupra propriei persoane. Am putea folosi o exprimare mai concisă și anume terapie prin artă, fiind vorba de o formă diferită de vindecare a minții și a spiritului. Prin aplicarea art-terapiei se poate direcționa energia într-un sens pozitiv. Rezultatele se pot manifesta prin dispariția depresiei sau a stresului, înlăturarea unei frici sau a unei anxietăți, depășirea unor traume psihice. Pe de altă parte această forma de terapie oferă persoanei care o practică șansa de a se redescoperi și de avea un stil de viață armonios. Nu în ultimul rând, terapia prin artă poate fi considerat și ca un limbaj aparte, folosit atunci când unei persoane îi poate fi greu în a se exprima direct, prin cuvinte. Arta și practicarea sa poate fi un prilej de dezvoltare personală pentru oricare dintre noi, indiferent de vârstă, profesie, condiție socială sau stare de sănătate.

METODOLOGIE

Ținând cont de reticența celor neinițiati de a păși într-un domeniu nou, în plus și de un moment greu în care se află, abordarea va fi una personală. Tema modulelor și a întregului proiect constă în experiențele proprii, amintiri și locuri dragi.

Proiectul are la bază 2 module – unul de pictură și unul de literatură.

Coordonator Pictură – Marcela Borhan (Artist Plastician și Asistent Social)
Coordonator Literatură – Bogdan Munteanu (Scriitor)

Modulul de pictură urmărește descoperirea și dezvoltarea înclinațiilor artistice, oferindu-le beneficiarilor posibilitatea de a-și da frâu liber creativității, de a se exprima liber, spontan și autentic. Procesul creativ îi va ajuta să se elibereze de anxietățile acumulate, de tensiuni, dar totodată le va stimula imaginația și gândirea, participând la un dialog ascuns cu sine însăși. Modulul de pictură se va desfășura în două etape. Prima etapă, cu caracter introductiv, va fi destinată cunoașterii și familiarizării, urmărind stabilirea unei relații între participanți și coordonator (Marcela Borhan). În această etapă participanții vor fi invitați să aleagă o temă la întâmplare și să o reprezinte prin pictură, precizând că nu primează calitatea artistică, ci mai ales interpretarea întregului proces ca un joc sau o metodă de relaxare. La finalul etapei, fiecare participant își va prezenta povestea din spatele picturii și va face aprecieri asupra primei întâlniri. În cea de-a doua etapă, participanții vor primi o temă propusă de către coordonator (spre exemplu – locuri dragi, momente speciale, amintiri plăcute). Persoanele participante vor fi încurajate să lucreze în ritmul propriu, totodată încercându-se stimularea părții creative. La fel ca în prima etapă, participanții vor fi susținuți în a prezenta povestea din spatele lucrării.

Modulul de literatură se va desfășura ulterior modulului de pictură. Într-o primă etapă se va urmări stimularea participanţilor printr-un exerciţiu de scriere creativă în grup. Fiecare participant va primi o “cutie a surprizelor”. Fiecare dintre cutii va conține câteva obiecte “stimulatoare” (de exemplu: o corabie în miniatură, o punguță cu nisip și un plic sigilat). Pornind de la obiectele din cutia cu surprize, participanții vor fi stimulați și ajutați de către coordonator să țeasă firul unei povești. Pentru dinamizare și interacțiune, fiecare participant va putea schimba câte un obiect cu un alt participant înaintea exercițiului de scriere propriu zis. De asemenea, se va organiza o sesiune de citire a fragmentelor scrise.
La rândul său, Bogdan Munteanu, scriitorul coordonator, se va inspira din experiențele acumulate de-a lungul desfășurării proiectului. Câteva povestiri scrise ulterior, pornite din realitatea acestui proiect vor face subiectul unui volum de proză scurtă. Volumul publicat ulterior va fi distribuit gratuit în puncte cheie (spitale, farmacii, policlinici, ONG-uri). De asemenea, va putea conține și un capitol cu fragmente rezultate în urma exercițiului de scriere creativă. Grafica volumului va fi reprezentată de picturile participanților, realizate în modulul anterior.
La sfârșitul perioadei de ședințe fiecare participant va primi un pachet cadou. Conținutul unui pachet este format din materiale pentru pictură și materiale pentru scris. Prin acestea se urmărește încurajarea fiecăruia la o continuitate a activităților, asemănătoare celei depuse în timpul ședințelor.

Atât modulul de pictură cât și cel de literatură se pot desfășura în grupuri mici de 3-5 persoane, grupuri mari de 7-10 persoane sau individual, în funcție de spațiul disponibil. Durata unei sedințe variază de la 60 la 100 de minute în funcție de mărimea grupului și de particularitățile sale. Ședințele se vor desfășura pe parcursul a 3 săptămâni.

REZULTATE AȘTEPTATE

Experiența trăită de către participanți are drept scop îmbunătățirea stării emoționale a acestora, a redescoperirii și a creșterii stimei de sine.
La sfârșitul perioadei de 3 săptămâni se urmărește ca persoanele, care au participat la acest proiect să:

1-își însușească idea unui stil de viață diferit, materializat prin gândire și atitudine pozitivă
2-asimileze noi cunoștiințe
3-se apropie mai mult de domeniul artistic
4-înțeleagă efectele benefice ale artei
5-se redescopere prin explorarea amintirilor
6-se redescopere prin crearea de noi și plăcute amintiri

Sfârșitul celor 3 săptămâni de ședințe nu coincide cu sfârșitul proiectului. Va urma o perioadă de 2 luni de zile, timp în care se vor îngriji picturile (înrămare), se va scrie proza scurtă (povestirile), se va crea grafica pentru volum, se va tipări volumul și se va organiza o expoziție cu vânzare. Scopul acestei expoziții reprezintă continuitatea acestui proiect. Se urmărește obținerea de fonduri pentru implementarea constantă a proiectului.

RESURSE NECESARE

PICTURĂ
1-Coli semi-ciocan A3 – 465 lei
2-Planșeu lemn – 400 lei
3-Tempera – 140 lei
4-Acrilice – 450 lei
5-Pensule – 500 lei
6-Palete de amestec – 100 lei
7-Șasiu Pânză – 700 lei
8-Creioane – 50 lei
9-Radiere – 20 lei
10-Bloc Desen – 700 lei
11-Altele – 300 lei
Total = 3825 lei

LITERATURĂ
1-Instrumente de scris – 500 lei
2-Caiete A4 – 700 lei
3-Obiecte pentru creative writing – 200 lei
4-Tipărire Volum (500 buc) – 5000 lei
5-Altele – 300 lei
Total = 6700

Total buget (pictură + literatură) = 10525 lei