“La început a fost CUVÂNTUL…”-Jurnal de însănătoşire în şapte zile

Inscris de Cozariuc Luminiţa-Ramona, pentru Spitalul din Bucuresti, Categoria: Literatura

Mă numesc Cozariuc Luminiţa Ramona şi sunt profesor de limbă şi literatură română la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.2, Rădăuţi. Am experienţă în derularea de proiecte , fiind profesor coordonator pentru două proiecte multilaterale Comenius, proiecte finanţate de Comisia Europeană.
Proiectul pleacă de la experienţa personală avută în urmă cu un an, când mama mea a suferit o înlocuire de valvă aortică şi un dublu bypass. Atunci , am căutat cu disperare informaţii pentru a o face să înţeleagă transformarile care vor fi avut loc în corpul ei, să fac familia să privească acestă operaţie ca pe o întâmplare pozitivă, nu ca pe o calamitate. În acele momente, am simţit ce importantă este susţinerea psihologică a pacientului cu boală cardio- vasculară care ajunge în faţa operaţiei pe cord şi a familiei acestuia.
Propun realizarea unui jurnal ilustrat în 7 pagini, corespunzătoare primelor şapte zile de recuperare în urma operaţiei de bypass şi/sau operaţiei de înlocuire de valvă aortică. Dumnezeu a făcut lumea în şapte zile, iar pacientul, în urma operaţiei începe o nouă viaţă, pe care o creează clipă de clipă. Cele şapte pagini , vor fi şapte trepte spre recuperare medicală, spre însănătoşire, spre viaţa normală spre care tinde fiecare bolnav.
Jurnalul va reda mărturii ale pacienţilor operaţi pe cord care vor vorbi despre starea lor fizică şi emoţională, venind astfel în sprijinul lor şi al familiei acestora în exprimarea şi înţelegerea fenomenelor de după operaţie, în perioada de recuperare medicală. Scrierea paginilor de jurnal îi va invita la creaţie, cuvântul devenind astfel un medicament magic pentru inimă .
Împreună , vom încerca să găsim cuvinte -cheie specifice stărilor prin care trec, favorizând astfel interacţiunea cu ceilalţi, codificând în cuvinte emoţii şi sentimente comune semenilor aflaţi în aceeaşi situaţie. Cuvintele- cheie vor deveni titluri pentru fiecare zi a jurnalului. Ele se vor regăsi în pagini de literatură care vor fi audiate şi în scurte texte lirice pe care aceştia le vor compune, pentru a deveni motto-uri zilnice . Textele audiate şi cele create ne ajuta să urcăm treptele însănătoşirii, comunicând, fiind ascultaţi şi ascultând, împărtăşind experienţa avută.
Cele şapte cuvinte- cheie vor fi transformate în afişe semnate de pacienţii participanţi la proiect, care vor fi expuse în zona de internări a spitalului. Momentele de literatură vor fi gustate în timpul liber şi în timpul plimbărilor pe care aceştia trebuie să le efectueze zilnic, prezenţa voluntarilor fiind un sprijin fizic şi moral în recuperarea lor.
Resurse –umane- personal medical, pacienţi, voluntari-4;
-materiale- reportofon, cameră foto, hărtie, afişe, volume de literatură, internet.
Banii de proiect vor fi folosiţi pentru:
• transport, cazare, masă-800 euro
• reportofon, consumabile- 300 euro
• cameră foto- 400 euro
• materiale pentru realizarea afişelor format A3-200 euro
• redactarea şi tipărirea jurnalului-1000 euro
• alte cheltuieli materiale- 300 euro.