Romanul „INSTITUŢIA”, semnat de Profesor Universitar Doctor Gheorghe BACALBAŞA, este tipărit la Editura TipoMOLDOVA, Iaşi, 2015, în colecţia Opera Omnia-Romanul de azi.
Dacă am citit volumul „Domiciliu obligatoriu”, semnat de acelaşi autor, dacă extrapolăm puţin şi acceptăm lumea descrisă în această nouă carte, ca pe o adevărată familie de suflet, croită în haine noi, dictate de unele conjuncturi neaşteptate ale istoriei recente, putem considera „Instituţia” un fel de Forsayte Saga a scriitorului John Galsworthy, o saga în care întâmplările istorico-sociale, nedesţelinite încă de înţelegerea noastră, îşi plimbă meandrele prin viaţa personajelor. Cum spuneam, personajele acestea vin din romanul anterior, continuându-şi evoluţia sau involuţia, aduc amintiri din vremea copilăriei proprii sau se întovărăşesc alături de nume, caractere şi tendinţe noi.
Întâlnim pe deja cunoscutul doctor Horia Preda, pe rând, şef FSN pe Institut, Director de Institut, Şef de Disciplină la Facultatea de Medicină, Preşedinte al Societăţii Naţionale de Chirurgie. Pe Mariana Cotoi, fostă şi actuala soră-şefă, „revoluţionară” şi şefa de sindicat pe Institut, femeie energică, ea însăşi „o adevărată instituţie”. Pe doctorul Niculae I. Niculae, care, prin consăteanul său, tovarăşul Dinu, fostul prim secretar al PCR Sănătate, dar şi cu ajutorul locotenentului Iancu de la servicii, cu care a semnat un angajament scris de colaborare, a ajuns din frizer, student, medic, director de Institut, după ce doctorul Cezar Hobiţă a fugit în străinătate. Acum, după evenimentele din iarnă, el însuşi este detronat pentru că „Un val uriaş mătura ţara zvârlind peste bord fostele conduceri” şi pentru că: „Iarna din 1989 a fost o iarnă anapoda”.
Chiar pe doctorul Cezar Hobiţă, cel fugit în străinătate, venit cu ajutoare, şi care pleacă înapoi luând cu el toată agoniseala ascunsă şi mai ales covorul de Caramanliu, moştenire de la bunic, ajunsă din generaţie în generaţie în posesia sa. Acest covor, care are semnificaţii deosebite, pe care-l consideră „patria” lui, un martor care a văzut, chiar de la tribunele oficiale, toată istoria ultimilor cincizeci de ani defilând pe caldarâm. Poate că acest covor poate fi considerat ţesătura pe care se desfăşoară saga despre care vorbim şi pe care posesorul ei o ia şi o duce în lumea largă, lăsând totul în urma sa, pentrucă tulburările din ţară au o explicaţie: „Aici e vorba de altceva, de funcţionarea sistemului”. Între personaje o întâlnim desigur pe Ioana Lujeriu, doctoriţa coborâtă de profesorul Zugrăvescu din simpatia sa şi trimisă în provincie.
Într-un cuvânt, personajele romanului…Toate aceste personaje, împreună cu cele care vin în viaţa lor prin forţa împrejurărilor (Valentin, soţul Ioanei; CălinStoenescu „moş Mucava”, mare iubitor de cărţi rare; Andrei Câmpeanu medic din Bilciureşti, hotărât să urce treptele ierarhiei medicale prin strădanie proprie şi inginerul Tudor Stroescu, inginerul iubitor de icoane vechi şi de rarităţi, doctorul Dumitrescu), oameni ale căror zile se împletesc cu tot ceea ce se petrece în jurul lor prin noua democraţie înstalată pe stradă (manifestaţii, baricada, împuşcături, dărâmarea statuilor, greve, Piaţa Universităţii, minerii, alegeri), în instituţii, unde fiecare are atribuţiile sale „Eu reprezint oamenii, dumneavoastă patronatul” îi spune Mariana Cotoi, şefa sindicatului, directorului Horia Preda. Şi mai sus, la puterea nou înstalată. O împletire de destine care navighează în apele învolburate ale istoriei, într-un timp în contratimp, când omul nu ştie ce să facă cu libertatea, pe care n-a avut-o până acum şi pentru care nici nu s-a pregătit s-o primescă într-un mod constructiv.
Apoi, devenirile, arivismul, apucături, metamorfozate într-un decor temporo- spaţial în care, aparent, mulţimea, „un animal fioros cu aparenţă paşnică”, este cea care dictează. Un Codruţ Bunea, reprezentantul studenţilor în şedinţele Senatului Universitar, cel care, sprijinit de „Dumnezeu. M-a iubit Dumnezeu”, cum declară el cinic la sfârşitul romanului, ajunge să avanseze sprijinit de doctorul Horia Preda, să obţină directoratul institutului, confirmând zicala „pe cine nu-l laşi să moară, nu te lasă să trăieşti!”şi se mulţumeşte să-l tolereze pe fostul director numai în „colivia de aur”, în care vieţuiesc cei ce „poartă denumiri precum cea de profesor consultant sau preşedinte de onoare”, pentru că întotdeauna „moartea socială are nenumărate şi diverse faţete”.
Apoi, felurite întâlniri, situaţii, stări sufleteşti, descrieri, portrete, tot ceea ce dă măsura talentului de scriitor al autorului, doctorul Gheorghe Bacalbaşa. Şi, în definitiv, tot ceea ce face dovada unui anumit fel de evoluţie a personajului principal, care: „A stat ca un bob îngropat în pământ şi care deodată începe să dea lăstar în toate părţile”. A lăstărit şi a trăit…O viaţă trăită cu luciditate şi curaj, cu împliniri şi cu neîmpliniri şi, mai ales, cu speranţe. Dacă nu cumva romancierul o consideră speranţă risipită, după ce a constatat cu amărăciune că „Partidul şi Ceauşescu se spulberaseră”, însă „România era în piaţă”, neîmpăcată încă.
O Românie peste care a trecut acel melanj de încercări, cu nădejdea în revoluţionarii mai mult sau mai puţin autentici, în cei doi preşedinţi ai perioadei cuprinsă în carte, în prim-miniştrii timpului, în reîntoarcerea regelui, în cei care, fiecare în sine fiind o instituţie, au conlucrat, după interesul propriu, la menţinerea unei anumite forme de instituţie generalizată. Dacă asistenta sefă este o instituţie, aşa cum spune autorul, şi „serviciul de internări reprezintă o instituţie importantă”. Totul se învârte în jurul acestui cuvânt instituţie, care ar trebui să dea măsura unei bune funcţionări a societăţii.
Însă, privind acest volum numai din acest punct de vedere, ar însemna să neglijăm cea mai importantă latură a sa. De fapt, avem în faţă o carte de istorie care prezintă evenimente reale datate şi localizate, provocate şi patronate de persoane cu numele lor real, cu urmări reale asupra destinelor acestor personaje care fac parte dintr-o anumită categorie socială, oameni care sunt nevoiţi să-şi desfăşoare activitatea în acest areal al vremii şi al vremurilor şi, mai ales, să supravieţuiască.
Romanul „Instituţia”, semnat de Domnul Profesor Universitar Doctor Gheorghe Bacalbaşa, rămâne o analiză minuţioasă ţesută pe canavaua unei psihologii sociale brodată cu fineţe în jurul întrebărilor pe care le naşte, păstrând o uşă deschisă către viitorul pe care, cu siguranţă, îl vom citi în viitoarea carte. Căci lucrurile nu se pot opri aici!