Și ce dacă vin sărbătorile? Nu se repetă totul la nesfârșit? Oare ce înseamnă pentru români decembrie? Pentru majoritatea cetățenilor acestei țări, contează doar salariile și pensiile. Eventual, dacă acestea vor fi mărite, cu atât mai bine. Bucuria Crăciunului pălește în fața problemelor stringente: facturi de achitat, rate imense la bănci, absența locurilor de muncă, viciile, sărăcia. Copiii nu mai sunt motivați să studieze cu sârg, deoarece nu vor avea un viitor sigur. Ei privesc dezorientați în jur și nu înțeleg exact ce se întâmplă. Își văd părinții mâhniți și pricep că această stare se datorează dificultăților financiare care apasă pe umerii lor. Viața este dominată de neputință, sărăcie, lipsuri. Totul se năruie și nimeni nu poate să oprească negura care ne acaparează fără milă. Pretudindeni se aud strigăte de ajutor, se văd oameni în lacrimi și nevoi care nu se mai termină.
Ne-am câștigat libertatea de exprimare, dar suntem înrobiți de lipsuri și necazuri. Nu trece o zi fără să fim asaltați de probleme, fără să auzim că s-a mai întâmplat o nenorocire, că o altă familie suferă, că alți copii sunt grav bolnavi, iar tratamentul pentru însănătoșirea lor costă enorm. Părinții privesc cum pruncii se sting încet, iar ei nu pot împiedica această tragedie, pentru că sunt săraci. Ici-acolo mai auzim replica: Așa a vrut Dumnezeu! Totuși, nu Dumnezeu este cauza atâtor neplăceri și nedreptăți. Oamenii sunt acei aceia care zămislesc răutăți și le revarsă asupra semenilor fără nicio reținere sau strângere de inimă. Parcă tot binele din lume a fost anihilat, iar maleficul domnește nestingherit pretutindeni. În acest caz, cum ne mai putem bucura? Am trăi doar cu iluzii. Ne-am minți că totul este la locul său, că avem de toate, că viața este cu adevărat minunată.
În tot acest timp, o parte dintre oameni trăiesc în huzur și n-au habar de ceea ce se petrece chiar lângă ei, sau nu vor să știe. Își văd liniștiți de viața lor frumoasă, preferând să stea închiși în globul de cristal, ca să nu fie atinși de vreo plagă. Susțin că sunt interesați de soarta acestei țări, dar nici pe de parte nu este așa. Ar fi prea complicat și deloc în interes personal să formuleze legi care să-i apere pe cei care i-au votat și să le acorde șansa la o viață decentă.
În societatea românească actuală se aplică legea junglei. Fiecare face doar ce vrea, fără să țină cont de repercusiuni. Hienele supraviețuiesc, fiindcă nu le pasă de ceilalți. Sentimentele, emoțiile, filantropia, reprezintă niște concepte învechite, fără niciun folos, iar cei care încă le mai adoptă sunt considerați proști. Ființele sensibile, visătoare, romantice sunt călcate în picioare, deoarece sunt prea slabe ca să înfrunte vitregiile vremii. De aceea, oamenii au devenit reci, distanți și ignoranți, căci doar așa mai pot trăi printre tot felul de ființe ciudate. Trebuie să fim atenți la orice pas, cu garda sus, ca nu cumva să ne pierdem identitatea, ori mai rău decât atât.
Sărbătorile… Doar comerț… Goana după cadouri și alte chestii mărunte… Nimic profund, nimic esențial! Aici ne-a adus libertatea: într-un hău infinit, într-un loc al suferinței. Ne copleșește mulțimea lucrurilor, nu știm ce să mai cumpărăm, alergăm disperați de la un magazin la altul vânând promoții, apoi totul se termină brusc. Pentru o clipă se așterne o liniște apăsătoare peste noi, apoi o luăm de la început, asemenea unor roboți setați să execute iar și iar aceleași mișcări mecanice. Astfel se consumă clipele vieții, fără un rost anume. La final, nici nu știm de ce am trăit, sau care ne-a fost menirea. Doar plecăm… către un alt decembrie…