Indispensabilă oricărui voiaj, scrijelită, imprimată sau ca o informație virtuală, harta este o chintesență a cunoașterii, un indicator al evoluției umane sub toate aspectele: știință, tehnică, artă.
Conștient de rolul vital al informației cartografice, Organizația Națiunilor Unite a hotărât să dedice anii 2015 și 2016 cartografiei.
Lansată la 1 ianuarie 2015, sărbătoarea hărții și a cartografiei va dura pană la 31 decembrie 2016, timp în care majoritatea tărilor lumii vor organiza activități de informare și popularizare a istoriei și evoluției cartografiei, participând la conștientizarea importanței și a rolului hărții în societatea actuală.
În acest cadru, Biblioteca Națională Universitară de la Strasbourg a organizat între 29 februarie și 24 martie 2016 o expoziție de hărți vechi sub numele „Teatrele lumii: descoperiri cartografice” („Théâtres du monde : découvertes cartographiques”).
Expoziția a prezentat o selecție de 60 din cele mai importante hărți, atlase, tratate de geografie și manuscrise dintre cele 50 000 de obiecte cartografice din patrimoniul bibliotecii.
Deși Europa a fost privilegiată, nu au lipsit hărțile din Orientul Mijlociu și Asia, cum nu au lipsit nici hărțile și atlasele cerești.
Aflându-mă în vizită în orașul Strasbourg, am avut ocazia de a vizita această expoziție care m-a impresionat extrem de mult și m-a determinat să vă împărtășesc câteva impresii din acest loc încărcat cu istorie și cultură.
Vizita expoziției a fost concepută precum o călătorie în patru etape, care pornește de la „Originile cartografiei”, traversează „Noile descoperiri teritoriale” se oprește o clipă la reprezentările „Europei noastre” de-a lungul istoriei și se termină cu o privire asupra „Pământului văzut din cer” (hărțile cerești).
În prima secțiune, vizitatorul descoperă cu uimire unele din primele hărți realizate pe pergament (piei de miel). În aceste hărți, lumea este reprezentată în câteva linii simple. Un exemplu este harta Italiei din secolul 14: conținutul hărții, amestec de informație geografică pură (relief, cursuri de ape) și indicații socio-culturale (nume de fortărețe, castele) dă un important indiciu asupra nivelului cartografiei la acea dată.
Câteva extrase din ediția foarte veche a enciclopediei « Etymologies » scrisă de Părintele Isidore din Sevilla și tipărită la 1473 la Strasbourg de către eruditul Johannes Mentelin prezintă numai o parte din primele hărți ale celor trei continente cunoscute: Europa, Asia și Africa. Este cunoscută ca fiind prima hartă imprimată a lumii în care continentele sunt distribuite în forma literei T. Ele se intersectează dezvăluind în centrul lumii cetatea Ierusalimului (centrul pământului) și sunt înconjurate de litera O, reprezentând „oceanul”, ca un cerc de netrecut, care închide în el lumea. Două fluvii, Tanais și Nilul marchează limitele tradiționale, pe de o parte, între Europa și Asia (Tanais), pe de alta, între Asia și Africa (Nilul). Este modelul tipic de harta TO, care a circulat frecvent în epoca Evului Mediu.
Numărul trei indică Sfânta Treime. Cele trei continente sunt cele trei teritorii populate de fiii lui Noe. Mapamondul este orientat către Soare-Răsare. În Evul Mediu, dimensiunea teologică o întrece pe cea geografică; harta era creată după modelul biblic, nu după cel terestru și, mai mult decât mijloc de orientare, harta este aici o invitație la meditație spirituală.
Exponatul următor este un extras din tratatul „Geographie” a lui Ptolemeu (87-165), astronom, fizician, matematician și geograf grec, ale cărui teorii au dominat știința până în secolul al 16-lea. În tratatul său, Ptolemeu propune o descriere completă a lumii, clasată pe regiuni (orașe, râuri, munți).
El folosește pentru prima data o rețea asemănătoare paralelelor și meridianelor, rețea care a servit multe secole în orientarea pe hărți. Tot lui Ptolemeu i se datorează, se pare și unele denumiri geografice, de exemplu „Alouion” pentru Marea Britanie sau, după unii cercetători, chiar „America” pentru „lumea nouă”.
O alta piesă majora expusă aici este „Atlasul” lui Gerardus Mercator, cartograf, geograf și matematician flamand al Renașterii, considerat Ptolemeu cel modern.
Împreună cu Abaham Ortelius a conceput „Theatrum Orbis Terrarum” sau „Teatrul globului terestru”, primul glob pamântesc.
Originalitatea lui Mercator constă, în primul rând, în realizarea unui glob pământesc în formă de cilindru, pe care este proiectată harta lumii, aceasta reprezentare având avantajul de a păstra unghiurile corecte. Astăzi hărțile marine folosesc încă invenția lui Mercator, iar coperta atlasului său nu este alta decât imaginea de pe afișul expoziției.
Fragmentul următor este un extras din tratatul geografului și istoricului arab Al-Wardi „Perla miracolelor și unicitatea lucrurilor ciudate” care prezintă suma cunoștințelor geografice ale lumii arabe și descrie climatul, relieful, fauna și flora, populația, obiceiurile, modul de viață și de guvernare în diferite regiuni ale lumii.
A doua parte a expoziției, „Noile descoperiri teritoriale” prezintă o selecție de hărți create între secolele 17 și 19, care se concentrează în primul rînd pe noile teritorii (din America, India Orientală, Asia) descoperite în această perioadă.
Harta care deschide această secțiune este creația lui Aaron Arrowsmith și reprezintă America de Sud. Geograful englez, Arrowsmith s-a făcut cunoscut în 1790 datorita hărții sale enorme după modelul cilindric al lui Mercator. Arrowsmith a fost numit geograful regelui Anglei, George al 4-lea (1762-1830), iar poziția sa privilegiată i-a facilitat accesul la informațiile geografice deținute la curtea regala. Pe baza acestora a creat harta Americii de Nord (1796) și harta Scoției (1807), două dintre hărțile lui cele mai cunoscute și mai sigure îmbogățite cu numeroase comentarii asupra climei, florei, faunei.
Matthaus Albrecht Lotter (1741-1810) este și el prezent cu harta celor treisprezece colonii americane care își vor declara independența în 1776 pentru a crea Statele Unite ale Americii.
Joshua și Reiner Ottens prezintă o hartă a Indiilor orientale în care lanțul muntos al Himalaei este omis iar limitele arhipelagurilor sunt încă neclare.
Insulele Moluce (cunoscute și sub numele de Insulele Mirodeniilor), grup insular ce aparține Indoneziei s-a aflat sub control olandez pană la 1949. Nu este de mirare că majoritatea reprezentărilor geografice ale acestei regiuni au fost realizate de cărturarii olandezi, cum este cazul hărții următoare, imprimată de olandezul Pieter Schenk (1661-1711) ea fiind o reluare a unei creații mai vechi ale lui Johannes Janssonius (1588-1664). Vechimea hărții explică zonele albe, teritorii încă neexplorate, deci necunoscute. Zonele necunoscute sunt marcate prin desene de vapoare, animale sălbatice și monștri de mare, coșmarul oricărui navigator plecat să cucerească necunoscutul.
Insulele asiatice sunt printre ultimele teritorii explorate de navigatori. Hărțile Orientului Îndepărtat create în aceasta perioadă arată un nivel slab de cunoaștere: granițele Asiei Centrale și Orientale nefiind încă explorate, sunt reprezentate de maniera eronată; Coreea este desenată ca o insulă iar contururile Marii Caspice sunt imprecise. Trebuie spus că în secolele 16-17 multe țări asiatice ( China, Coreea, Japonia) erau complet închise vizitatorilor străini. Marea parte a exploratorilor care îndrăzneau să-și ancoreze vaporul pe țărmul lor cunoșteau un sfârșit tragic.
Harta Imperiului Chinez creată de Johannes van Loon arată clar acest lucru: granițele sunt aproximative. În schimb, se observă efortul de delimitare a provinciilor, de transcriere în alfabet latin a denumirilor chinezești și de notare a cursurilor de ape. Marele Zid este de asemenea prezent. În aceleași linii, se înscriu și planurile orașului Pekin, create de Joan Blaeu (cartograf și editor flamand din secolul 16-17) și ale Părintelui Hiacinte (Nikita Iakovlevitch Bitchourine, 1777-1853), geograf rus, mare arhimandrit al bisericii ortodoxe, cunoscut orientalist și explorator, membru al misiunii diplomatice rusești la Pekin în 1807. Cele doua hărți japoneze care urmează arată aceleași incertitudini: arhipeleagul japonez este orientat de la est la vest, „regiunea Yeso” (actualul Hokkaido) este desenată precum o prelungire ipotetică a insulelor rusești Sahalin.
Cu un interes deosebit am descoperit harta Marii Negre și a Canalului Constantinopolului creată de Jansz Vischer, cartograf, scriitor și editor flamand care a trăit la Amsterdam între 1649 și 1702.
Harta demonstrează importanța regiunii mai ales pentru schimburile comerciale dintre Europa și Asia: cetatea Constantinopolului este desenată în limitele reale ale epocii, dar decupajul coastelor anatoliene și georgiene sunt mult exagerate.
Mai jos, Harta Chinei de Johannes van Loon / Jan Jansson: „Imperii Sinarum Nova Descriptio”
Descoperită la începutul secolului16 de către navigatorii europeni, Oceania este reprezentată printr-o hartă creată de geograful francez Arien Hubert Brué. Explorarea continentului a evoluat cu dificultate, el nefiind pe deplin cunoscut până în secolul al 20-lea. Harta arată lipsa cunoștințelor corecte: coastele Australiei fiind confundate cu cele ale Antarcticii.
„Polus Articus”, complet necunoscut până în secolul 17, era mai curând „ghicit” Fizicienii și geografii bănuiau existența acestui pol fără de care pământul s-ar fi „răsturnat”.
Călătoria prin lumea nouă se termină, expoziția continuând cu partea a treia: Europa noastră.
Vedem aici diferite hărți ale Europei, care povestesc evoluția frontierelor înainte și după căderea lui Napoleon, între cele două Războaie Mondiale, mișcările de independență, și divizarea Imperiilor Otoman și Austro-Ungar: hărțile relatează istoria Europei și privindu-le înțelegem încă o dată legătura inseparabilă dintre geografie și istorie.
Interesantă este aici harta Europei la sfârșitul anului 1811: se observă cum Franța a continuat anexările teritoriilor până la Marea Baltică. Harta se va schimba iarăși foarte curând, o dată cu căderea lui Napoleon în 1815.
Există și o harta care indică zonele de vizibilitate ale eclipsei de soare din 12 mai 1706: zona de vizibilitate este marcată cu o banda gri, care merge din Insulele Canare până în Germania.
Harta Italiei secolului 17 ne arată un teritoriu divizat în principate, ducate și orașe-state. Proclamarea Regatului Italiei în 1861 va marca începutul mișcării de unificare a tuturor acestor regiuni, mișcare ce va continua pană la 1870.
Se poate vedea și harta Greciei secolului 17, aflată încă în Imperiul Otoman: independența va fi câștigată pe calea armelor abia în 1832.
La fel de interesante sunt și hărțile Europei de Nord, destul de puțin cunoscute.
Astfel, harta Norvegiei și a Danemarcei de la 1800 folosește denumirile vechi ale regiunilor: Aggerhus, provincia Christiania (Oslo de azi și capitala Norvegiei) făcea parte la data aceea din Regatul Danemarcei. Harta este mai curând o gravură, care nu dă informații geografice, ci mai curând indicații geologice: ea indică minele de minereu de fier, iar în legenda explică etapele fabricării fierului.
Vizitatorul poate descoperi cu amuzament harta landului german Saxonia-Anhalt situat în centrul Germaniei. În acest land există un munte Brocken, înalt de 1141 metri pe vârful căruia, după cum spune legenda, vrăjitoarele din toată țara își dădeau întâlnire o dată pe an. Harta creată în 1751 a profitat din plin de fantezia autorului, cartograful L.S. Bestehorn. Doar vârful Brocken este fidel realității. Restul munților sunt fantezie, la fel ca și vrăjitoarele care zboară pe mături în jurul lui.
Alte hărți vorbesc însă despre episoade triste ale istoriei, ca de exemplu harta Poloniei de la 1772, care arată cum Polonia a fost împărțită între Rusia, Prusia și Austria (această prima împărțire fiind apoi urmată de alte două, în 1793 și 1795). Polonezii au fost obligați să aștepte până la semnarea tratatului de Versailles în 1919 pentru a vedea țara reunită sub forma Regatului Polonez.
Observând modul în care granițele au evoluat de-a lungul istoriei, ai senzația unei călătorii în timp, iar limitele regiunilor se dilată și se contractă într-o mișcare continuă, asemenea unui dans pe muzica timpului.
Cu astfel de gânduri părăsim limitele terestre și intrăm în ultima secțiune a expoziției pentru a privi Pământul de sus.
Vedem mai întâi Pământul în reprezentarea geocentrică a lui Andreas Cellarius (1708) unde lumea noastră se află în centrul Cosmosului, imobilă, iar toate celelalte astre se învârtesc în jurul Terrei. Tot el este creatorul hărților care arată fazele lunii și constelațiile lumii creștine.
Deși teoria geocentrică a fost deja contrazisă de descoperirile lui Kepler (1571-1630) și ale lui Newton (1642-1727), ea a continuat să fie susținută până în secolului 17 de teologii iezuiți, care găseau în această teorie confirmarea scrierilor sfinte.
Următoarele hărți sunt create după principiul heliocentric al lui Copernic (1473-1543): Soarele se află în centrul Universului și toate celelalte planete se rotesc în jurul lui.
„Atlasul geografic al Lunii” de Maurice Loewy și Pierre Puiseux astronomi francezi care au trăit la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20, este o colecție de 10 000 de fotografii ale astrului lunar: observațiile lor au stat la baza geografiei lunare timp de jumătate de secol.
Aici se termină vizita în lumea hărților și trebuie spus că toate aceste hărți lasă o impresie puternică asupra mea și tuturor vizitatorilor.
Scrijelite mai întâi în piatră, în stâncă, pe plăcuțe de argilă sau în carapace de broască țestoasă, harta a evoluat treptat către desene bogat ornamentate pe piele de animale, papirus și rulouri de hârtie devenind în epoca noastră o informație virtuală care în plus «vorbește».
Ce ne rezervă viitorul? Cum va fi harta zilei de mâine ?
Indiferent de forma sa, simplă «unealtă» sau obiect de artă de valoare inestimabilă, harta a fost și rămâne unul dintre cele mai prețioase surse de informație.
Conținutul său indică modul în care a evoluat cunoașterea de sine a omenirii și nivelul de înțelegere al rolului său în raport cu lumea exterioară. Pe de altă parte, forma și suportul hărții sunt barometre ale nivelului atins în artă, știință și tehnică.
Informația cartografică nu mai este de multa vreme un simplu mijloc de orientare; în societatea actuală rolul ei este de o importanță vitală în toate domeniile, fie el geografic (terestru, acvatic, seismic, geologic, mediu înconjurător) climatic, (schimbări climatice și atmosferice), migrația și evoluția populației, cosmic sau economic. De folosirea ei adecvată depind soluțiile politice găsite pentru rezolvarea diverselor conflicte sau probleme.
Instrument de orientare în spațiu, născut dintr-o idee simplă (cum să ajungem de la punctul A la punctul B), harta devine până la urmă un instrument de orientare în timp, care îți permite să înțelegi de unde am venit și pe unde am trecut pentru a ajunge aici. Chiar dacă nu arată într-o manieră clară punctul final al destinației noastre, îndrăznesc să cred că ne ajută să învățam din greșelile trecutului și ne învață să evităm repetarea lor.