Drumul prin viață poate fi o provocare, câteodată, pentru oricare individ. Nu e simplu să mergi către o țintă, mai ales dacă nu știi exact cum trebuie să-ți fie ritmul și pașii. Un mers lent e de apreciat, pentru că îți conferă siguranță și posibilitatea de a vedea cât mai multe. Cel rapid este și el destul de bun, dacă trebuie să fii la destinație rapid și ești în întârziere, însă te poți împiedica, poți cădea, te poți răni și chiar există varianta să nu-ți mai poți continua drumul. În felul acesta te declari învins, iar scopul rămâne neîndeplinit. Sfinții Părinți ne îndeamnă la cumpătare în oricare moment din viață: să mâncăm încet, să ne rugăm cu atenție și profunzime, să vorbim pe înțelesul tuturor, calm și cu blândețe, să avem răbdare cu noi înșine și mai ales cu semenii noștri. Conform spuselor celor mai în vârstă: Graba strică treaba! totul pare a fi destul de clar acum.
Orice am face, trebuie să fim cu mare băgare de seamă, foarte atenți și înțelepți. Dar ce să facă oamenii a căror temperament vulcanic nu le permite să fie liniștiți și răbdători? Ei bine, pentru toți există un leac! Astfel de persoane trebuie să se controleze mai mult, să-și impună să aibă răbdare și cumpătare, chiar dacă firea le este potrivnică. De altfel, ele însele sunt convinse că greșesc, dar s-au obișnuit să greșească și persistă în aceasta multă vreme.
Totuși, există și clipe când își doresc cu adevărat să fie altfel, când admiră calmul și răbdarea semenilor lor, încercând din răsputeri să se schimbe. Unele reușesc, pentru puțin timp să fie altfel, altele, dimpotrivă, nu, fie pentru că nu s-au străduit suficient, fie nu sunt suficient de puternice și nu au voință în acest sens. Lupta cu sinele este cea mai înverșunată și presupune un întreg arsenal pentru dobândirea victoriei. În literatura ortodoxă sunt nenumărate exemple de oameni care și-au dorit să-și învingă anumite patimi și au reușit, însă după multă strădanie și un efort pe măsură. Toate acestea au durat întreaga viață. Au fost în permanență preocupați de șlefuirea spirituală, de împlinirea sufletească, de urmarea căilor morale, de săvârșirea faptelor minunate, conforme cu religia și credința lor. Pe unii dintre noi i-ar descuraja astfel exemple, însă poate că pentru alții ar fi un îndemn la schimbare.
Mulți spun că e necesar să fim mai buni de sărbători. Așa este! Totuși, numai de sărbători? De fapt, cât durează aceste zile de sărbătoare? Nu prea mult, însă noi nu vom reuși să devenim mai buni într-un timp atât de scurt. Ca să nu mai spun că sărbătorile nu se rezumă doar la mese copioase, la veselie și voie bună. Pentru adevărații credincioși, sărbătorile, că tot ne aflăm în preajma Învierii, nu înseamnă decât ascensiune spirituală. Cealaltă parte, cea materială, nu contează deloc. Îmbuibarea este o dovadă a slăbiciunii și aduce cu ea doar probleme. Cu ce ne alegem, dacă mâncăm peste măsură?
Cu boli și atât! O viață echilibrată înseamnă a avea măsură în toate. Ce dacă nu avem masa plină? Ne penalizează cineva? Ce dacă nu ne-am umplut șifonierele cu haine de firmă și nu ne-am luat altă mașină? Ce dacă nu am plecat la mare sau la munte aici sau peste hotare, cheltuind sume fabuloase și întorcându-ne cu buzunarele goale, dar fericiți și mândri că ne-am permis astfel de escapade, postând imagini cu nemiluita în dreapta și-n stânga, arătându-ne opulența? Toate acestea sunt efemere! Poate că trupul va fi satisfăcut, dar sufletul, ba! Lumina Învierii este la fel pentru toți, însă puțini o percep cu adevărat. Rămânem doar cu niște amintiri, însă în adâncul sufletului nu simțim bucuria reală, ci doar o falsă bucurie, care se va risipi la prima adiere a vântului.
Așadar, ar fi bine să cugetăm adânc la sensul Învierii, la sensul existenței, la ceea ce este important și ce nu, la ceea ce este de folos și la ceea ce ne aduce doar rău. Valoarea unei persoane constă în felul în care gândește, se comportă și dorește să facă în această viață. Oricine poate trăi, dar e trist să trăim în zadar, fără un scop anume și fără Dumnezeu.