DE PAUL STREPOL
Volumul „Sufletul nostru”, semnat de Paul Strepol (Aurel Pop), tipărit la Editura Placebo, Brăila, în anul 2015, 177 pagini de proză, îmbogăţeşte Cuprinsul cu 7 titluri: 2009. Punjab. India; Muzica sferelor; Spumoasa boemă; Piaţa; Corcitura; Sufletul nostru; Cinci generaţii şi o Postfaţă. Este un volum cu tentă autobiografică, ce urmează la oarece distanţă după „Muşuroiul de speranţe”, Galaţi, Editura Porto-Franco, 1991, precum şi altor lucrări tipărite în diferite publicaţii şi, precede alte două romane pe care autorul ni le anunţă cu generozitate, fiecare având un titlu incitant: „Cămaşa de forţă” şi „Instituţia curvei”.
Partrea întâi, intitulată 2009. Punjab. India, este relatarea experimentărilor unui ateu declarat încă din copilărie, care, mai târziu, va conchide că „modificarea accidentală a numărului de gene fusese adevărata cauză a apariţiei omului” (pag.8). Abia spre vârsta de 50 de ani, apar anumite întrebări existenţiale de genul „Care-i rostul meu în lumea aceasta?” (pag. 9), fapt ce-l determină să pornească în căutarea eu-lui pierdut, pentru a verifica parcă aserţiunea filozofului C.G Yung despre răul absolut, care, pentru fiecare individ, este universul proximităţii imediate (pag. 9). Astfel, autorul, după ce lecturează texte aşa zise samizdat, pasaje din Coran şi multe Cărţi Sfinte, pentru a putea face comparaţii, ajunge la concluzia că Dumnezeu este unul. Şi atunci, depărtându-se de proximitatea imediată, care i-ar putea tulbura înţelegerea, porneşte în căutarea unui guru, care să-i deschidă căile către lumea spirituală.
Călătorind spre India, către Lacul de cleştar, Amristar, participă alături de alţi colegi de grup la şedinţele din campusul spiritual, în satsangar, unde un Maestru prezidează satsang-urile, într-o meditaţie transcedentală. Această călătorie îi va aduce autorului o altă viziune asupra vieţii, înţelegând vorba Maestrului: „Tot ceea ce faci în viaţă, trebuie să faci bine”, pentru că „Adevărata inspiraţie vine de la Dumnezeu.” (pag. 26). Conştient că viaţa merge înainte, Paul Strepol priveşte relaţiile cu cei din anturajul său, cu detaşare, înţelegere şi înţelepciune, căci: „Nimeni şi nimic nu te poate conecta automat cu Dumnezeu – nici măcar un învăţător spiritual – numai tu însuţi!” (pag. 29).
Partea a doua, intitulată Muzica sferelor, începe a prezenta succint biografia autorului. Un copil obişnuit, care duce o viaţă normală până când, îmbolnăvindu-se, primeşte tratament masiv cu streptomicină (medicament apărut de curând în uzanţele medicale!) şi, ca o consecinţă nefastă, îşi pierde auzul. Abia acum încep problemele băiatului care trebuie să se obişnuiască şi cu deficienţa sa, dar şi cu noua stare socială creată de colectivizare. Elev care, cu eforturi majore, urmează o şcoală normală, ce îi solicită efortul aproape autodidact de învăţare, fapt care-i va deschide apetitul pentru lectură. Trecuse la munca de jos: „ocupaţia mea de căpetenie era cea de văcar…cu un băţ bine înfipt la subsuoară şi nasul într-o carte .” (pag. 39), în timp ce tatăl său, asemeni tuturor bărbaţilor din sat „luase calea şantierelor”, printre cei ce umpleau gările de „băşti” (pag. 39),însemnul muncitoresc al devenirii foştilor agricultori. Elevul nu neglija zâmbetul primăvăratec al primelor idile, care îi inspiră timide încercări lirice, nici pregătirea pentru admiterea la liceu, finalizată mulţumitor.
Elev de liceu ţinteşte admiterea la facultate, deşi „eu pierdeam vremea cu literatura, pozele şi rachetele” (pag. 47), iar încercările sale literare prevestesc preocupările de mai târziu. Amintirea banchetului de absolvire a liceuluiteoretic Ion Agărbiceanu din Jibou, rămâne ca o „ O floare uitată pe bancă” (pag. 52) şi tânărul, eludând „ruşinea de a fi surd” (pag. 53), porneşte spre Bucureşti, întru cucerirea ciberneticii. Acolo, la facultate, întâlneşte diferiţi colegi şi profesori. Cursuri şi examene, pentru depăşirea cărora „… baza învăţării devenea studiul individual!” (pag. 61), metodă aplicată de Paul Strepol încă din clasele mici. Metoda chirurgicală de implant cohlear, ce i-ar fi putut reda deschiderea către lume, rămânea un obiectiv de neatins din cauze financiare, dar şi din faptul că acest outsider a privit lucrurile filozofic: „Neauzind gălăgia lumii, un stres înfiorător, poţi auzi mult mai uşor muzica sferelor!” (pag. 62).
Partea a treia, intitulată Spumoasa boemă, ne conduce în lumea literară aflată în „turnul de fildeş” (pag.69) artistic-boem, o lume plină de reviste literare şi oameni de cultură, pe care proaspătul student, cel ce avusese primul debut literar în revista Familia, în anul 1970, o frecventează cu un apetit nedisimulat pentru tot ceea ce însemna viaţă culturală. Încurajat de acceptul lui Fănuş Neagu: „ – Te public!” (pag. 76), tânărul urmează, totuşi, sfatul scriitoarei Sânziana Pop, care-l atenţionează: „Literatura, Paul, să ştii, este o aventură! /…/ Scrisul va progresa odată cu experienţa…” (pag. 76) şi finalizează anii de facultate.
Este prezent în boema bucureşteană, cunoaşte şi înţelege menirea scrisului, deşi stratificarea în tagme a condeierilor (învârtiţii din presa literară, culturnicii şi cooptaţii!), îl dezamăgeşte pe acest om, care declară cu amărăciune: „Iar când te ajungeai cât de cât, descopereai că faci parte din plebei”(pag. 71)Peste câţiva ani, statornicit la Brăila, intră în „fauna locală de specialitate” (pag. 71), participând la cele două cenacluri şi încercând să editeze reviste literare, precum Diamant şi Aligatorul, pentru a simţi că „ţine legătura cu visul din turn” (pag.69). Opţiune greu realizabilă, pentru că „marketing-ul” cuvântului scris şi publicat nu avea acea fluenţă necesară pentru a se impune într-o economie de piaţă. „După revoluţie, scriitorii au trecut în banca lor / … / nişte negustori amărâţi /… / la tarabele pieţei…” (pag. 96).
Cu aceste prime titluri, autorul a invitat cititorul într-o biografie ce începe cu perioada coacerii, a înţelepciunii, simţindu-se dator să se întoarcă la vremea începuturilor, apoi la timpul devenirilor, pentru ca, sub celelalte titluri ce urmează, naraţiunea să curgă odată cu schimbările socio-economice ce intersectează cercul vieţii celor din proximitatea imediată şi, implicit, al său. Având păreri pertinente despre tot ceea ce se întâmplă, scriitorul Paul Strepol ia în considerare şi respectă învăţătura marelui filozof, guru şi învăţător indian Osho, cel care apreciază că: Iubirea nu se naşte în voi decât dacă deveniţi un cerc perfect: un întreg mulţumindu-se cu sine. Atunci iubiţi tot ceea ce vine spre voi.
Partea a patra, intitulată Piaţa, este un adevărat compendiu de specialitate, care începe cu descrierea târgurilor săptămânale din Jibou, continuă cu „piaţa liberă, strict limitată” (pag.98), pieţele brăilene, care funcţionau ca oriunde altundeva, neuitând nici de acel „mic trafic de frontieră” (pag.100), cunoscut de toţi. Lucrurile se complică atunci când, după 1990, legea permite autorizarea micilor afaceri „de buzunar” (cuş-cuş, alcool din porumb şi grâu, etc.), deşi „Era la mintea cocoşului că nu toţi indivizii au putut ajunge patroni”(pag.107), cei mulţi fiind nevoiţi să rămână în starea iniţială sau mai puţin de atât. Ca o persoană care a făcut un pas mai hotărât în economia de piaţă, Paul Strepol avea facă un bilanţ în prag de retragere „Ce ai realizat într-o viaţă de om?” (pag.) Şi constată că poate răspunde senin că a fost un consumator (lucru obişnuit!) pe piaţă, dar şi producător pentru piaţă.
Titlul al cincilea, Corcitura, este o adevărată lecţie de convieţuire, consecutivă întâmplărilor de la Tg. Mureş, o lecţie în care nu se mai discută despre un român sau un maghiar, ci despre cei care, provenind din familii mixte, corciturile, devin, fără voia lor, victime colaterale, dacă părinţii lor nu reuşesc să înlăture, în micile conflicte ce apăreau în casă, nuanţa de „coloratură naţională” (pag.125). Numai atunci când aceia puteau concluziona înţelept: „Naţia e naţie, dar familia e sfântă.” (pag. 129), lucrurile căpătau o turnură paşnică.
Titlul al şaselea, Sufletul nostru, cel care dă şi numele volumului, împodobeşte ca o piatră de safir acest cerc magic, acest inel de cununie cu viaţa, cum ar putea fi considerată biografia lui Paul Strepol, o biografie plină de căutări şi întrebări.. „Pentru că a fi liber, negreşit înseamnă a fi: demn, cinstit, curajos, harnic, vizionar?” (pag. 132), se întreabă autorul. Toate acestea ar putea fi sugrumate de situaţia momentului, însă „Trebuia să existe ceva mai puternic decât toate calamităţile, muşcând precum rugina din trupul şi spiritul naţiunii?” (pag. 133). Este o întrebare retorică, pentru că autorul cunoaşte deja răspunsul: „Cu toţii îl ştim, pentru că-l avem, chiar dacă uneori îl uitasem complet, îngropat sub molozul resemnărilor! El a făcut Revoluţia ?! Sufletul nostru?!” (idem).
Partea a şaptea, intitulată Cinci generaţii, constituie un fel de epilog explicativ, care doreşte a motiva incursiunea la care ne-a invitat Paul Strepol printre propriile sale trăiri, împletite cu viaţa celorlalţi, pe care-i enumeră. Fie antecesorii săi, cei care au cunoscut sau au fost ei înşişi consideraţi duşmani de clasă (marii proprietari de pământ, proprietarii de companii private, intelectualii sau chiaburii). „Cele cinci generaţii, despre care am scris mai sus…victime din cele două războaie mondiale, plus comunismul” (pag.154). Fie succesorii, cei care constituie generaţiile mai tinere, speranţa, pe care „se poate conta, din acest moment…” (pag. 135).
Postfaţă, este partea care încheie acest volum, scris ca o declaraţie de dragoste: „încerc să te manipulez prin iubire, cum făceau mama şi tata, în cea mai îndepărtată copilărie…” (pag.158), trimiţând către cititor propria sa profesiune de credinţă: „Am iubit nespus de mult sfânta libertate, în virtutea căreia, ai dreptul să faci doar ce-ţi place, aşa cum îţi place, acolo unde-ţi place…” (pag. 64). Un mesaj pe care Paul Strepol îl dăruieşte din sufletul său, sufletului nostru!