Ne place să citim, vrem să citim dar o facem prea rar. Ne putem încuraja să citim câteva minute pe zi. Și în mod sigur am reuși! Putem merge la o lansare de carte. Ar fi un prilej de a cunoaște scriitori brăileni, de a asculta discursurile concetățenilor noștri inițiați în literatură, de a simți pulsul cultural brăilean, de a afla ce se scrie, cum se scrie, de către cine și chiar de a achiziționa cartea lansată pe piața literară. Ar fi încă o lucrare ce s-ar adăuga în biblioteca noastră, cu atât mai valoroasă cu cât s-a stat în fața autorului, a fost auzit și cu care, poate, chiar s-au schimbat câteva cuvinte cerând un autograf. Lectura cărții scrisă de un om pe care l-ai cunoscut ar fi mult mai palpitantă și profundă.
Și asta doar cu o carte, una pe lună! Nu e mult, dar nici puțin.
Când o carte intră în viața ta!
Luna aceasta ar putea intra Întâlniri irepetabile scrisă deMaria Cogălniceanu. Vă recomand cea de a doua ediție apărută în anul 2015, la editura Limes, ce cuprinde revizuiri și adăugiri. A fost lansată în Brăila în data de 30 martie 2016, evenimentul fiind organizat de Asociaţia Culturală “ArtZONE”şi Casa de Cultură a Municipiului Brăila.
Cartea ne oferă detalii prețioase despre brăileni de renume, dar și experiențe unice cu personalități românești.În cele 290 de pagini regăsim informații cu valoare memorialistică referitoare la opt personalități ale vieții culturale românești. La pagina 5, găsim o introducere a autoarei, în care mărturisește semnificația pe care o au pentru sine întâlnirile cu personalități, pe care drumul vieții i le-a oferit, urmată de valoroase texte ce relevă corespondența purtată și momente ale întâlnirilor cu Alexandru Talex, în 62 de pagini de scrisori și relatări, secvențe de viață cu Nicolae Carandino în 19 pagini, cu Edmond Nicolau, în 32 de pagini edificatoare, cu Anton Dumitriu în 14 pagini de mărturie a geniului său, cu Geo Bogza în 8 pagini, cu atât mai prețioase cu cât acesta era hotărât să numai scrie scrisori. Regăsim conținutul a 10 întâlniri cu Constantin Noica (la care sunt adăugate ecourile acestora în timp în viața scriitoarei) transpuse în 88 de pagini, precum și corespondența cu Relu Cioran în 5 pagini și cu Nicolae Steinhardt în 31 de pagini prețioase prin conținutul lor. Finalul cărții cuprinde o Addenda, ce conține critica literară la prima ediție a cărții și un Curriculum Vitae al autoarei.
Lectura acestei cărți îți crează iluzia de a fi în locul autoarei, având impresia că acele scrisori îți sunt adresate, trăind enorma fericire de a cunoaște oameni care și-au pus amprenta asupra lumii. Pe măsură ce înaintam în lectură îmi întăream convingerea că nu voi putea vorbi despre această carte, nu pentru că nu mi-aș fi găsit cuvintele potrivite, ci pentru că este atât de plină de valoare, de experiență de viață, de idei filosofice încât ea nu are nevoie să fie acompaniată de alte fraze. Ci doar citită, recitită și păstrată în minte cu scopul de a produce o stare fecundă – de a aprofunda cercetarea vieții oamenilor cunoscuți de Maria Cogălniceanu și mai ales a operelor acestora. Însă, fiecare dintre noi trebuie să urmeze exemplul autoarei – de a oferi celorlalți ceea ce acumulează. Maria Cogălniceanu ne-a dăruit crâmpeie din viața ei, din viața personalităților pe care le-a cunoscut iar noi, cititorii, trebuie să transmitem altora aceste informații. Această carte trebuie să circule necontenit, să ajungă în mâna oricărui brăilean și a oricărui român.
Și aceasta pentru că sunt valoroase în conținut scrisorile semnate de Alexandru Talex – corespondența cu acesta fiind purtată în perioada 5 feb 1975 – 25 feb 1990, în care descoperim munca depusă în promovarea scrierilor lui Panait Istrati și grija purtată doamnei Margareta Istrati. De asemenea, este inestimabilă corespondența cu brăilenii: Nicolae Carandino, nedorit de oficialii brăileni ai vremii dar tânjind după Brăila, corespondență purtată în perioada 18 aprilie 1986 – 3 iulie 1987; cu Edmond Nicolau (n. 1922 – d. 1996) – corespondența cu acesta fiind în perioada 14 ianuarie 1988 – 19 iunie 1995; cu Anton Dumitriu (n. 1905- d. 1992), cu care a corespondat în perioada 26 ianuarie 1988 – 25 decembrie 1990.
Paginile dedicate lui Constantin Noica și lui Nicolae Steinhardt realizează indirect profilurile psihologice și intelectuale ale acestora, fiind surprinși atât în esența umană a fiecăruia cât și in cea filosofică, culturală.
Un alt element de luat în considerare la cartea Întâlniri irepetabile este faptul că oferă cititorului posibilitatea de a cunoaște scrisul olograf al personalităților, în paginile cărții fiind fotocopiile unor scrisori semnate de personalitățile amintite.
Maria Cogălniceanu, redă cu finețe imagini din lumile interioare ale iluștrilor oameni, iar prin sinceritatea și disponibilitatea deschiderii către lume a autoarei aflăm conținutul propriilor lor gânduri, frământări, temeri, lupte cu cei din jur și al satisfacțiilor ori bucuriilor lor.
Pentru un pasionat de lectură, ghidat de dorința de a cunoaște elemente ale biografiilor celor care influențează o societate la un moment dat, Întâlniri iepetabile este o delectare intelectuală și sufletească. Pentru un cercetător, un sociolog, un literat, etc. cartea reprezintă o reală sursă de documentare.
Rămâne să alegeți dacă citiți Întălniri irepetabile dar, să nu uitați că, fiecare carte citită vă va aduce o imensă bogăție.