Arta pentru Viata

Traieste frumos

Menu
  • Sanatate
  • Relatii
Menu
iubire-si-incredere

Cum sa faci dragostea sa dureze… sfaturi pentru ele

Posted on iunie 12, 2018aprilie 12, 2019 by Mihaela.B

Daca esti intr-o relatie in care iubesti si esti iubita, afla ca esti printre putinii oameni norocosi sa aiba parte de asa ceva. In societatea de astazi este tot mai greu sa gasesti persoana iubita, sa i te daruiesti si sa ai incredere ca si aceasta va proceda la fel.

Noi suntem aici pentru ca sa te ajutam in momentele dificile, cand simti ca apare pericolul sa se spulbere fundamentul unei relatii cladita cu rabdare si incredere. Priveste in sufletul tau si gaseste greselile pe care tu sau partenerul tau le mai faceti din cand in cand. Poate ca a venit timpul sa va schimbati atitudinea unul fata de altul si sa avansati, sufleteste, in relatie.

Acorda-i spatiu

Toata lumea are nevoie de spatiu in relatie, chiar daca nu realizeaza asta. Nu este vorba doar de spatiu fizic, ci si de spatiu psihic, intimitate, un loc numai al tau unde iti poti permite tot ceea ce vrei tu. Respectarea spatiul intim si a intimitatii partenerului pastreaza relatia voastra sanatoasa. Atunci cand cuplurile petrec 24 ore pe zi impreuna, 7 zile pe saptamana, 365 zile pe an, la un moment dat dispare… misterul.

Este bine sa ai activitatile tale, cu prietenele tale, si el sa aiba serile lui cu baietii. In acest fel, seara cand va intalniti acasa veti fi nerabdatori sa va povestiti unul altuia ultimele intamplari, barfe, sa radeti de unii si de altii. Relatia voastra va ramane proaspata si vie, iar timpul cat stati aparte va face intalnirea voastra cu atat mai excitanta.

iubire-si-incredere

Nu deveni dependenta

Tot la capitolul “spatiu in relatie”, exista o regula importanta: nu deveni dependenta de partenerul tau. Chiar daca te-ai obisnuit sa te duca cu masina, sa te aduca, sa-ti deschida umbrela cand ploua, sa-ti pupe degetul cand te lovesti, incearca in acelasi timp sa-ti pastrezi independenta in relatie.

Cum? Este foarte bine daca ai un iubit care face totul pentru tine si te alinta, dar in momentele in care nu poate, spune-i “sigur, nici o problema, ma descurc oricum”. Nu uita ca nu te-ai nascut in relatia respectiva si ca, inainte sa-l cunosti, chiar reuseai sa-ti duci singura si pungile de la magazin, si sa schimbi un bec, si sa duci gunoiul daca era nevoie.

Un partener care simte ca iubita lui este dependenta de el si nu s-ar descurca singura va deveni relaxat si nepasator, fiindca stie ca oricum nu s-ar comporta, tu nu te vei lipsi de el.

Regulile pot fi si bune

Da, stim, probabil esti genul care nu crede ca trebuie sa existe reguli si in relatiile amoroase, ca sunt suficiente cele din societate. Ei bine, si acolo ele au aparut cu scopul de a evita intamplarile neplacute. Dragostea care nu urmeaza nici o regula de multe ori se sfarseste brusc si violent.

Ei bine, chiar si in dragoste circula unele reguli nescrise.

Una dintre ele este ca trebuie sa distribuiti “datoriile casnice”. Doar in cazul in care nu lucrezi este acceptabil sa le faci pe toate, altfel fiecare are rolul sau. Tu faci mancare, insa el spala vasele. Tu hranesti pisica, insa el duce gunoiul. Tu cumperi paine insa el aduce sticlele cu apa. Chiar si in casa voastra trebuie sa fie un echilibru in distributia lucrului.

Fiecare dintre noi are nevoile sale si conditiile sale pentru care sa fie fericit, asa ca ia si stabileste impreuna cu partenerul tau care sunt regulile tale si care sunt regulile lui. Fiecare cuplu le stabileste in functie de relatia lor, ele pot reprezenta orice va preocupa si simtiti nevoia de crearea unor limite.

Ai putea sa ceri, de exemplu, ca o data pe saptamana sa poti face baie cu spuma timp de 2 ore, si sa nu te deranjeze nimeni. El ar putea sa ceara seara de vineri pentru ca sa se uite la meciul lui preferat vineri seara, si nu la telenovelele tale.

Despre infidelitate

Nu, nu acuzam pe nimeni. Tot ce iti propunem e sa discuti cu persoana iubita si sa vedeti ce inseamna pentru fiecare “a fi infidel”.  Pentru tine, poate e suficient sa se uite dupa o tipa, insa pentru el asta poate sa nu insemne nimic. Pentru el in schimb e un mare pacat sa flirtezi cu chelnerul ala dragut, chiar daca tu doar iti comandai de mancare.

Pentru unii, infidelitatea are loc doar atunci cand implica actul sexual cu o persoana straina, iar tot ceea ce preceda actul sexual nu are insemnatate. Fiecare vede diferit relatiile si flirturile, asa ca poate ar fi bine sa discutati si sa va ascultati unul pe altul.

De ce? Pentru ca sa evitati o posibila cearta din cauza ca tie ti s-a parut ca el se uita nu stiu cum si ca zambea nu stiu cum…Va scutiti de o gramada de probleme: nu uita, infidelitatea si gelozia sunt motivele principale pentru care se despart cuplurile.

Tine minte…Perfect nu exista

Toata lumea cauta printul perfect, relatia perfecta, dragostea ca-n filme. Dar nu traiesti intr-un film, esti pe Pamant! Aici perfectionismul nu exista decat in mintea fiecaruia dintre noi. Asa ca nu mai cauta un om fara defecte, pentru ca s-ar putea sa-ti gasesti alesul si sa-l lasi cautand pe altcineva, perfect; nu cauta relatia perfecta, pentru ca o sa ramai singura; iar dragostea… dragostea e asa cum ti-o faci.

Daca organizezi o cina la lumina lumanarilor, un masaj special pentru iubitul tau- o sa fie ca in filme. Daca nu faci nici un efort si vrei ca toate “sa-ti pice din pom”, degeaba astepti. Atunci cand vrei sa ti se intample ceva, fii tu cea care are initiativa. Sunt sigura ca poti sa dansezi tango pasional ca in filme, daca mergi la ore de dans cu iubitul tau. Si el ar putea sa fie Fat-Frumos, daca inveti sa-l pretuiesti pentru ceea ce este, nu sa-i vezi doar defectele lui.

De ce, tu te consideri perfecta? Afla ca nu esti. Acum invata sa apreciezi ceea ce ai.

Schimba-l, dar schimba-l cu cap

Da-mi voie sa ghicesc: nu iti place cum se imbraca, freza, ca e distrat sau ca nu te asculta. Dar nu era asa cand te-ai indragostit de el ? Cum se face ca atunci ti-a placut, iar acum incep sa te enerveze niste detalii? Mai mult, daca ti-ar reprosa el ceva de genul acesta, cum ai reactiona? Nu te-ai simti lezata?

In privinta iubitului tau, trebuie sa stii un lucru important: este bine sa-l schimbi, dar doar atunci cand iti da el acordul. Nu te apuca sa-i arunci hainele la gunoi si sa-i iei altele, pentru ca ii distrugi comfortul psihic in relatia voastra. Vorbeste cu el, dandu-i apropouri, ca poate ar fi bine sa-si schimbe stilul. Daca il abordezi cu o atitudine pozitiva, el va fi cel care te va lua de mana sa dati raita prin magazine.

In felul acesta nu se va simti presat sa se schimbe, ci va accepta schimbarea inconstient, din mers. La fel si cu celelalte lucruri. Daca intr-adevar e important pentru tine detaliul acela lipsit de importanta, convinge-l intr-un mod pasnic, astfel incat chiar el sa si-l doreasca.

Surprize, surprize

Nu uita de surprize. Atunci cand simti ca aveti nevoie de un mic impuls in relatie, ca v-ati impotmolit in rutina, surprinde-l. Scoate-l intr-un loc nou, cumpara-ti ceva ce n-ai purtat niciodata dar te face sa te simti deosebit de atragatoare. Fa-i un mic cadou cu valoare sentimentala, un bilet la concertul trupei sale preferate din adolescenta. Planifica de la A la Z o calatorie deosebita pentru voi doi, intr-un loc indepartat unde sa va puteti deconecta de la toate gandurile si problemele. Desigur, si el ar trebui sa invete sa te surprinda, dar poate daca ii arati tu cum se face… el pur si simplu iti va urma exemplul.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

  • 5 motive pentru a purta un corset modelator zilnic
  • Cum sa reduci ridurile si acneea cu ajutorul terapiei faciale cu ventuze
  • Institutia, de G. Bacalbasa
  • Razvratiri din picaturi de timp…
  • Invatamantul…aceasta rusine nationala

Categorii

  • Femei
  • Relatii
  • Sanatate
  • Uncategorized

Comentarii recente

    © 2022 Arta pentru Viata | Powered by Superbs Personal Blog theme