Trăim zile şi luni memorabile. Trăim ani de neuitat. Consumăm alegeri după alegeri. Suntem un popor care se alege anual şi se tot alege, dar nu se alege cu nimic din ceea ce speră! Sunt ani istorici, ani de neuitat! Aşa capitalişti şi sălbatici cum au rezultat din multiplele scrutinuri, cu diversiuni şi fraude, acum suntem în pericol să îi regretăm şi pe ei.
Să nu dea Dumnezeu să ajungem să regretăm şi domnia lui Traian Băsescu, fiincă atunci chiar că ne vom ruga moartea. Am fi pierduţi. Am exclama ca romanii pe vreamea când tronul imperiului fusese scos la mezat, fiindcă nu mai voia nimeni să fie împărat: MOARE LUMEA! SE PRĂBUŞEŞTE LUMEA!
De fapt mureau nişte patricieni din Roma şi o mică parte dintre romanii din jurul lor, sub atacurile năvălitorilor barbari; cei de la ţară s-au salvat, au scăpat cum au putut. Au practicat o istorie întreagă agricultură de supravieţuire, de curte, la metru pătrat şi au trecut cocoşaţi de nevoi prin secole. Aşa şi poporul român, cel căruia i se spune acum românii, trece prin iarnă, trece prin vară, trece cum poate, înoată la limita sărăciei, la limita speranţei… este că nu aţi observat nici o deosebire faţă de Roma antică??? Asta este România profundă. Şi romanii arau cu plugul de lemn, dar şi românii ară acum cu plugul de lemn. Şi romanii creşteau cai şi alte animale, la fel şi românii peste secole…
Propun să ne inspirăm mai mult de Roma imperială ca model de societate. Dreptul roman este valabil în mare măsură şi astăzi sub forma dreptului civil. Senat aveau şi romanii, senat avem şi noi, chiar dacă este ameninţat cu subţierea sau cu desfiinţarea.
Avem nevoie de modele sociale ca să ştim să mergem înainte? Nu avem decât să ne inspirăm de la romani. De la împăraţii Claudiu, un înţelept, sau Traian, cuceritorul Daciei, militar valoros şi mare organizator. Ba chiar şi de la Nero ne-am putea inspira, chiar dacă şi-a făcut calul senator şi a dat foc Romei, ca să privească spectacolul incendiului de pe o colină din afara oraşului, ba chiar se credea poet.
În cazul mai special al construirii de autostrăzi, tot de la romani ar trebui să ne inspirăm. Ei au făcut drumuri din piatră cubică vizibile, ba chiar, utilizabile şi astăzi, după două mii de ani şi chiar şi viaducte.
Dar mai întâi să se termine campania electorală, ca să se apuce politicienii iarăşi de treabă, în speraţa că vor fi mai eficienţi ca înainte. Acum îşi dau toţi poalele peste cap, în concepţia unanim acceptată că aşa trebuie să fie în campania de alegeri. Trebuie să îţi desfiinţezi adversarul, arătând românilor – de parcă ar spune cartofilor – ce fapte penale a săvârşit celălalt, ce fapte imorale a săvârşit celălalt, parcă ar avea vreo importanţă.
După campanie îşi vor strânge mâinile şi vor convorbi în fel de fel de şedinţe, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt aceeaşi politicieni longevivi de douăzeci de ani. Discută, fac promisiuni, se insultă întrei ei, se ceartă, se împacă, şi toate astea în văzul celor mulţi şi tăcuţi. Ei nu contează decât atunci când votează. Numai că se tot împuţinează. Pleacă în ţări străine în căutarea unei perspective de viaţă mai bună. Între cele trei milioane de cetăţeni români aflaţi acum în toată Europa, majoritatea sunt forţa activă, forţa de muncă ce ar fi trebuit să ajute România să stea măcar pe linia de plutire, nu să regreseze. Să fi avut cine să facă măcar autostrăzi, că încă o Casă a Poporului, nu mai are cine, cu toţi banii din lume…
Unul dintre efectele unei campanii electoreale murdare cum este şi cea în curs, este scârbirea electoratului de o asemenea clasă politică, este neprezentarea la vot, fiindcă electorul român educat şi cu bun simţ nu vrea să se murdărească şi el de la asemenea combatanţi politici.
Mai mult bun simţ au dovedit în comportamentul politic foştii comunişti, chiar dacă nu prea organizau ei alegeri.
Acum se fac doar alegeri, se aleargă numai după voturi, după numărul cât mai mare de ştampile care înseamnă în cele din urmă un transfer de putere.
Se lucrează oricum, cu guvern demis de parlament, dar şcolit în organizarea de scrutinuri, se impune un referendum despre ce fel de parlament vor românii, dar nu ne întrebă nimeni dacă avem bani de întreţinere, de hrană, de studii, de sănătate, într-un cuvânt, nu ne întreabă nimeni de sănătate.
Poporul merge înainte, îşi vede de grijile lui, se descurcă cum poate, doar că la urme vor veni vreo treizeci la sută. Nu-i nimic, guvernăm şi cu atât,numai să guvernăm.
Cea mai paradoxală situaţie din Europa tot la noi este, dar mergem înainte ca un iepure schiop. Avem un premir demis, dar cu mare poftă de muncă, un premier desemnat, dar cu puţine şanse să apuce coarnele puterii, şi un premier susţinut de majoritatea parlamentarilor, dar care aşteaptă cuminte, să vadă ce şanse îi vor oferi ziua de 6 decembrie.
Despre sloganul de acum cinci ani, Să trăiţi bine! nu mai suflă nimeni nici o vorbă, despre îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor nu se mai aude nimic. Mereu apar alte probleme în dezbaterea publică, ameninţări că nu vor mai fi bani de salarii şi pensii, îndemnuri la instabilitate politică şi socială, nu invers, la stabilitate. Se desfăşoară un război psihologic pe care trebuie să îl suportăm şi care sigur nu se va termina la 6 decembrie a.c., când vom şti cine va ajunge preşedinte pentru următorii cinci ani.
Cine nu doreşte să trăiască mai bine? Dar să vedem când ne va veni şi nouă rândul!
Până atunci mergem înainte, fiindcă înainte era mai bine!