Mii de personaje îşi strigă în tăcere neputinţa…
Ca profesor de limba şi literatura romană mă confrunt cu o mare problemă… cea mai mare, poate… Elevii nu mai citesc… Preferă să îşi piardă ore întregi în faţa calculatorului decât să deschidă o carte… şi nu numai să o deschidă, ci să îi şi descopere tainele. Este dureros să văd că din cauza refuzului de a citi copiii zilelor noastre nu mai au imaginaţie, nu ştiu să se exprime corect şi coerent, nu mai cunosc sensul cuvintelor, au un limbaj nepotrivit vârstei.
La începutul clasei a V-a îi învăţăm că în vocabularul fundamental sunt aproximativ 1500 de cuvinte. Mulţi dintre copiii generaţiei postrevoluţionare nu le au nici măcar pe acestea. Să relatez doar un exemplu în care râsu-plânsu este prezent. La clasa a VIII-a, căutând un sinonim pentru termenul obraznic, un elev sugerează cuvântul impertinent. Din bancă, într-o sinceritate debordantă, un elev spune: A… asta înseamnă? Mama mereu îmi spune ca sunt impertinent dar până acum nu am înţeles-o!… Nu avusese acest adolescent nici măcar curiozitatea să deschidă Dicţionarul Explicativ al Limbii Române să afle înţelesul cuvântului… a preferat să stea în întunericul neşiinţei şi al nepăsării.
La fiecare început de an şcolar toţi profesorii de Limba şi literatura română dau o listă orientativă de lecturi suplimentare. Doar o mică parte din şcolari îndrăznesc să se apuce de citit. Eu încă mai am speranţă. Într-un fel îi oblig să citească verificându-le frecvent caietele de lecturi. Este adevărat că mai găsesc şi rezumate copiate de pe internet sau din anumite culegeri. Dar tot la fel de adevărat este ca sunt şi pasionaţi ai cititului. Mi-au mărturisit unii dintre ei că şi-au făcut obiceiul ca o oră pe zi să citească. Nu pot decât să fiu fericită; dar cu o floare nu se face primavară…Cândva, Părintele Teofil Pârâian de la mănăstirea Sâmbăta de Sus afirma în legatură cu rugăciunea: Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie! Mi-am permis să modific acest îndemn şi să fie ca un motto pentru elevii-cititori: Citeşte cum şi cât poţi, ca să ajungi să citeşti cum şi cât trebuie!
Mă întristez şi mă doare că în biblioteci cărţile zac în uitare, că din ce în ce mai puţini elevi calcă pragul sălilor de lectură sau sălilor de împrumut. Uneori, bibliotecile şcolare rămân cu uşile închise. Mă întristez de asemenea că părinţii sunt atât de puţin interesaţi de cultura generală a copiilor lor. Cărţile apărute cu anumite ziare naţionale sunt cumpărate doar ca să dea bine în bibliotecă. Oare câţi adulţi se apucă să citească toate aceste volume pentru a le fi bun exemplu copiilor? O justificare este lipsa timpului şi pentru unii şi pentru ceilalti. Părinţii se plâng de faptul că sunt preocupaţi să asigure ziua de mâine, elevii pentru că au prea multe teme. Dar dacă nu ar fi suficientă vreme, nu i-am găsi în sălile de internet, în sălile de billiard sau în alte locuri mai mult sau mai puţin create pentru ei.
Tare mi-aş dori ca într-o zi… nu se ştie când… să mă trezesc ca dintr-un vis urât şi să mă întâlnesc cu elevii mei în lumea cărţilor nu din obligaţie, ci din pasiune şi curiozitate… Personajele îşi aşteaptă şi îţi caută cititorii… Cât mai au, oare, de aşteptat?